Arhive blog

Stareţul Tadei de la Vitovniţa, „Cum ne sunt gândurile, aşa ne este şi viaţa” [6 părți]

Părintele Tadei s’a născut în anul 1914 în satul Vitovniţa, din părinţi evlavioşi, ţărani, de praznicul Sfântului Apostol Toma şi a primit numele de Toma.

După ce a terminat şcoala primară, tânărul Toma a urmat şi absolvit Şcoala de Comerţ şi Meserii din Petrovaţ pe Mlava. Deoarece s’a îmbolnăvit grav, a hotărât ca ultimii ani din viaţă să îi închine slujirii lui Dumnezeu.

Începuturile vieţii sale călugăreşti sânt legate de mănăstirea Milkovo de lângă Svilainţa şi de Părintele Ambrosie de la Milkovo, ucenic al Cuviosului Ambrosie de la Optina, care, după cuvintele Stareţului Tadei, avea “nemărginită dragoste şi iertare”.

S’a închinoviat în 1935 la Mănăstirea Gorniak, pe 10 Martie (toate datele sânt pe stil vechi, potrivit calendarului Bisericii Ortodoxe Sârbe), spre a fi tuns în cinul monahicesc la 14 Iulie, acelaşi an, ca frate în obştea Mănăstirii Gorniak.

Îndată după închinoviere, în 1935, a fost îndrumat spre Şcoala de Iconografie de la Mănăstirea Rakoviţa. La dorinţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Sârbe de la acea vreme, Varnava, Episcopul Veniamin i-a dat monahului Tadei dezlegare canonică să meargă în eparhia Belgradului şi Karloviţului, iar acesta a intrat în obştea mănăstirii de la Rakoviţa.

A fost hirotonit în cinul de ieromonah la 3 Februarie 1938, la Mănăstirea Rakoviţa, de către Episcopul Mitrofan al Harkovului (arhiereu al Bisericii Ortodoxe Ruse de peste Graniţe.). A fost ridicat la treapta de egumen în 1949, în catedrala din Belgrad, de către vicarul patriarhal Visarion, fost episcop al Banatului. În Octombrie 1938, ieromonahul Tadei a fost mutat, pentru nevoile slujirii, la Patriarhia din Peci. După încheierea celui de al Doilea Război Mondial, ieromonahul Tadei a părăsit Peciul şi s’a întors la Mănăstirea Rakoviţa. În Aprilie 1947, ieromonahul Tadei s’a reîntors în eparhia Branicevo cu dezlegare canonică şi a intrat în obştea mănăstirii Gorniak.

La dorinţa Patriarhului Gavriil, ieromonahul Tadei se reîntoarce la Patriarhia din Peci, în anul 1949, şi devine vicar al acesteia. În 1955, din motive de sănătate, egumenul Tadei, având dezlegarea Patriarhului Vichentie, se întoarce pentru a doua oară în eparhia Branicevo. În această eparhie a fost o vreme preot paroh în satele Peci şi Klenovaţ şi în parohia Şapinska, iar apoi, din 1957, stareţ al Mănăstirii Gorniak. La începutul lui Noiembrie 1959, egumenul Tadei a primit dezlegare canonică pentru a pleca în Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte, aflată sub jurisdicţia Patriarhului Ecumenic de la Constantinopole. După patru luni încheiate, egumenul Tadei, cu acordul autorităţilor greceşti, a părăsit Hilandarul şi Sfântul Munte, întorcându-se în patrie. Aici a fost, o vreme, paroh în satul Bistriţa, apoi stareţ al Mănăstirii Tuman. La dorinţa părintelui, în 1962, a fost rânduit la stăreţia Mănăstirii Vitovniţa. A petrecut în această slujire vreme de zece ani, pentru ca, în cele din urmă, slujind ca paroh în Vlaşki Dol, să fie pensionat, apoi aşezat la stăreţia Mănăstirii Pokainiţa de lângă Velike Plane şi ca duhovnic al Mănăstirii Tuman, iar apoi, pentru a doua oară, la stăreţia Mănăstirii Vitovniţa.

Arhimandritul Tadei, stareţul Mănăstirii Vitovniţa, a trecut la Domnul pe 13 Aprilie 2003, în satul Bacika Palanka din Voievodina, în casa credincioşilor ce s’au îngrijit de stareţ în ultimi ani ai vieţii sale pe pământ printre noi, păcătoşii.

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Reclame

Sfântul Nicolae Velimirovici: Știi tu oare, fiule?

Nicolae-Velimirovici

De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?
Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune?
Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.

Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu îşi poate îndestula fiii?
Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au urâţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor?
Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.

Ştii tu oare, fiule, de ce s’au înmulţit bolile şi înfricoşatele molime?
Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pământ şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cârtiţele?
Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.

Nu plânge, fiule, în curând Domnul va veni şi va îndrepta toate.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici – Inima în Marele Post, Editura Predania

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Stareţul Tadei de la Vitovniţa: Sfaturi pentru o soacră ce nu-și iubește nora

Staretul-Tadei-Vitovnita

Iată, azi dimineaţă a venit o mamă cu fiul ei. A venit de mai multe ori şi s-a plâns că îi este greu, că nu-şi iubeşte nora. Iar eu i-am pus:

– Nora e tânără şi nu poate să înţeleagă că trebuie să îşi iubească soacra ca pe mama ei, dar tu eşti deja în vârstă – tu, atunci, trebuie să te gândeşti la toate. Este după cele ale firii ca aici, pe Pământ, în lumea aceasta, mama, după ce îşi căsătoreşte fiul, să înceapă să nu-şi suporte nora, chiar de ar fi aceasta şi înger. Pe dinafară totul este frumos, nimic nu se vede, dar nemulţumirea ei este lăuntrică. Nora nu ştie această taină a vieţii: că trebuie să se roage Domnului ca să-i dea înger bun soacrei sale, iar ei să-i dea putere să o iubească pe soacră ca pe mama ei – abia atunci bagă de seamă acest război lăuntric (al soacrei).

Vedeți, fiecare război fizic începe mai întâi în cuget. Mai întâi, oamenii nu se rabdă în cuget, mai apoi încep să se nimicească unul pe celălalt. Tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă pe baza cugetului… În mare măsură, această mamă nu putea deloc să înţeleagă ce-i spuneam. Vedeam că este foarte rănită, foarte întristată, şi a trebuit să vorbesc a doua zi mai mult cu ea. Şi i-am spus:

– Înțelege, pricepe, nu încerca nimic mai mult! Dacă nora nu este bună, roagă-te Domnului să-i dea înger bun norei tale, şi pe tine Domnul să nu te uite, şi roagă-L să-ţi ia această povară a cugetului pe inimă – tot ce ai împotriva norei tale, şi nu numai împotriva norei, ci şi împotriva oricui te-a vătămat – ca Domnul să-ţi dea putere să-i iubeşti pe toţi! Dacă vei avea faţă de toţi gânduri de pace, de linişte, pline de dragoste şi bunătate, în scurt timp vei vedea cum se vor schimba cei din jurul tău. Şi nora se va schimba. Ştii că tu o baţi în chip cumplit şi neîncetat? Nu o baţi fizic, dar tu nu poţi s-o rabzi cu gândul, şi atunci nu este pace şi linişte în casă. Şi nici bărbatul ei, fiul tău, nu are pace din pricina asta. Osteneşte-te să o iubeşti. Anevoie este, da… Dar ştii de ce n-o iubeşti pe nora ta?

– Nu ştiu, spune ea.

– Pentru că ţi-a luat fiul. Fiul nu mai este la tatăl şi la mama lui, ca atunci când era mic. Stă în cele ale firii ca omul să se unească cu soţia sa. Mama doreşte să-şi căsătorească fiul şi se bucură că s-a căsătorit. Dar apoi suferă cel mai mult. De acum fiul se întoarce mai mult spre soţie, nu o mai întreabă pe mamă dacă-i este sete, dacă-i este foame, şi astfel începe războiul gândurilor la mamă. Poţi să faci asta la nesfârşit, şi la sfârşitul sfârşiturilor vei vedea că nu ai realizat nimic. Încearcă ceea ce ţi-am zis să faci şi vei vedea că, în scurt timp, totul se va schimba.

Sursa: Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa, Pace şi bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, pp. 104-106

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Îmbrăţişarea şi sărutul Sfinţilor

ioachim-si-ana-studenica-serbia

(…) Am aici o imagine, o icoană, care ne propune o familie model pe care o pomenim în fiecare duminică la Sfânta Liturghie şi nu numai, în fiecare zi la Sfânta Liturghie. Este vorba de Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului. În multe din icoanele noastre bisericeşti, unde sunt înfăţişaţi aceşti doi părinţi, ei apar îmbrăţişându-se.

Spre surprinderea mea, am descoperit o icoană, o reproducere, de fapt, după o icoană din Mănăstirea Studenica din Serbia, în care Ioachim, nici mai mult nici mai puţin, îmbrăţişează şi sărută pe Ana. Sigur că, în mintea noastră, greu ne-am putea închipui doi sfinţi, bărbat şi femeie, îmbrăţişându-se, ba mai mult decât atât, sărutându-se. Şi sărutându-se chiar cu afecţiune. Deci nu este prin definiţie păcătos sărutul, dacă vreţi. A se săruta un bărbat şi o femeie nu este un păcat.

În direcţia aceasta vreau să provoc. De ce totuşi ne punem mâinile la ochi când se sărută într-un film un bărbat şi o femeie? Cei mai ruşinoşi, nu toţi, desigur. Dar când se sărută un bărbat şi o femeie într-un film, măcar privirile copiilor tot încercăm să le împiedicăm a vedea această scenă. Şi nu simţim niciun fel de respingere când privim această icoană, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, îmbrăţişându-se şi sărutându-se.

Prin urmare, nu sărutul este ceva păcătos, ci dispoziţia cu care vin cei doi parteneri la a-l săvârşi. Dar dacă s-a compromis îmbrăţişarea, atingerea mâinii, privirea plină de dragoste, sărutul până la urmă, dacă au fost compromise de o cădere a omului atât de mare, nu înseamnă să renunţăm la ele. Nu înseamnă să trecem relaţia dintre bărbat şi femeie într-un capitol pe care în cel mai fericit caz îl numim ruşinos, în foarte multe dintre cazuri, un capitol păcătos. Sigur că pot părea puţin exagerate aceste lucruri, în sensul că un sărut curat nu poate fi decât între doi sfinţi, totuşi, înţelegeţi şi ca să fim conştienţi de căderea din noi şi să fim conştienţi de cât păcat există în gestul nostru de dragoste către celălalt (…).

Fragment din conferința „Despre familie”, Preot Constantin Coman
Foto: Drepţii Părinţi Ioachim şi Ana (frescă), Mănăstirea Studenica, Serbia

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!