Arhive blog

Scrisoarea unei bătrâne maici către un catehumen

m-thekla-with-john-tavener-c-john-tavener

Dragă „John”,

Înțeleg că ești pe cale să devii ortodox. Nu știu mai nimic despre tine, cu excepția faptului că ești englez.

Înainte de a merge mai departe, un lucru aș vrea să ne fie clar. Nu mi s-a spus de ce anume vrei să te convertești, dar te asigur că nu ar avea nici un rost să o faci din motive „negative”. Vei găsi la fel de mult (dacă nu mai mult) „rău” în Ortodoxie precum în Biserica Anglicană sau Catolică.

Astfel – și acesta e cel dintâi aspect –, ești pregătit să dai peste minciună, ipocrizie, răutate și toate celelalte în Ortodoxie la fel ca în orice altă religie sau denominație [creștină]?

Te aștepți la vreun fel de paradis pământesc plin de miros de tămâie și de cea mai bună muzică? Te aștepți să ajungi direct în rai dacă îți faci cruce încet, pompos și în cea mai corectă formă, de la dreapta la stânga?

Ai deja o carte de bucate cu rețete autentice rusești pentru sărbătorile de Paști?

Ești expert în sărutarea de trei ori cu orice ocazie posibilă sau neavenită?

Te poți închina elegant, fără să-ți cadă diverse lucruri de prin buzunare?

Sau…

Ai citit Evangheliile?

L-ai văzut pe Hristos răstignit? Ai luat parte în duh la Cina cea de taină – la sensul Sfintei Împărtășiri?

Și…

Ești pregătit, cu toată smerenia, să înțelegi că nu vei putea cunoaște niciodată, în această viață, nimic dincolo de credință? Iar credința înseamnă acceptarea Adevărului nedovedit? Credința și cunoașterea constituie contradicția supremă – și absorbția supremă a uneia în cealaltă.

Ortodoxia trăită se bazează pe un paradox ce este reflectat în rugăciune – privată sau publică.

Știm pentru că credem și credem pentru că știm.

Dar mai presus de toate, ești pregătit să primești toate lucrurile ca venind din partea lui Dumnezeu?

Dacă am fost făcuți să fim „fericiți”, de ce [este nevoie de] Răstignire? Ești gata, orice-ar fi, să crezi că undeva, cumva, ea trebuie să aibă sens? Că nu înseamnă răbdare pasivă, ci vigilență constantă, atenție la ceea ce ni se cere – la Dragoste, mai presus de toate?

Săraci, bătrâni, bolnavi, ajunși la ultima suflare, tot putem iubi. Nu nonsensul sentimental care este atât de des confundat cu iubirea, ci iubirea care se sacrifică – răstignirea lăuntrică a lăcomiei, a invidiei, a mândriei.

Niciodată să nu confunzi iubirea cu sentimentalismul.

Niciodată să nu confunzi rugăciunea cu afectarea.

Fii smerit – iubește chiar și atunci când e greu.

Și nu trata cultul bisericesc ca pe un spectacol de teatru!

Sper ca măcar unele din [toate] astea să aibă sens,

Cu cele mai bune urări,
Maica Thecla

Foto: Maica Thecla şi compozitorul John Tavener © John Tavener
Textul a fost preluat de pe site-ul pemptousia.ro

Pe site-ul Wikipedia veți găsi mai multe informații despre John Tavener, respectiv despre Maica Thecla.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Anunțuri

Document de arhivă: Prea Fericitul Iustinian Marina – Scrisoare către Preşedintele Nicolae Ceauşescu

ctit-justinian-marina-tablou-de-pe-mormant
Prea Fericitul Iustinian Marina – Scrisoare către Preşedintele Nicolae Ceauşescu

Reproducem mai jos scrisoarea P.F. Iustinian Marina adresată Preşedintelui României Nicolae Ceauşescu. Scrisoarea aceasta va surprinde pe mulţi dintre contestatarii Prea Fericitului Iustinian. Vom observa astfel, fie şi numai prin aceste rânduri, că Prea Fericitul Iustinian nu a ezitat niciodată să folosească, faţă de autorităţile statului, un ton dur şi categoric şi să ceară acestora drepturile cuvenite ortodocşilor români. Iată mai jos dovada ca P. F. Iustinian a cerut oficial, lui Nicolae Ceauşescu, ca marile sărbători creştine să fie introduse în calendarul sărbătorilor oficiale ale ţării iar serbările de 1 mai sa fie „reduse”.

Bucureşti, 19 martie 1968

Domnului Preşedinte al Consiliului de Stat, Nicolae Ceauşescu
Domnule Preşedinte,

Au trecut douăzeci de ani de când credincioşii cultelor religioase creştine din ţara noastră au fost puşi în situaţia de a nu mai putea cinsti cum se cuvine unele din marile sărbători ale credinţelor lor.

Ne gândim, în primul rând, la sărbătoarea Crăciunului, sărbătoare cu dată fixă: 25 decembrie, cinstită cu adâncă evlavie de creştinii din întreaga lume, indiferent de confesiunea sau cultul cărora aparţin, şi pentru care cârmuirile politice din multe ţări acordă una, două sau chiar trei zile de întrerupere a lucrului în instituţii, întreprinderi şi pe ogoare.

Credincioşii Bisericii Ortodoxe Române, Biserica marii majorităţi a populaţiei din ţara noastră, ar dori să poată cinsti şi ei această sărbătoare a întregii creştinătăţi, pentru care, de-a lungul veacurilor, poporul român a manifestat simţăminte cu totul deosebite, reflectate în tradiţii vechi cât însăşi istoria neamului şi în creaţii folclorice, poetice şi muzicale, de mare frumuseţe, în acele „Colinde de Crăciun”, capitol important în orice manual de „Istorie a literaturii române”, şi piese muzicale de mare răsunet, de autentic veşmânt românesc, în programele unor formaţii artistice care au întreprins turnee peste hotare în ultimii ani.

Credincioşii Bisericii Ortodoxe Române, care lucrează în instituţii, întreprinderi şi pe ogoare, cer să poată sărbători Crăciunul nu numai pentru că aceasta constituie o îndatorire sfântă faţă de întemeietorul credinţei lor religioase, lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi nici nu numai pentru că aceasta ar însemna readucerea unor tradiţii străvechi în actualitatea cultural artistică a neamului nostru, ci mai ales pentru că ei ştiu că ziua Naşterii Domnului este sărbătorită, prin întreruperea lucrului, în câteva din ţările cu regim politic socialist, vecine cu ţara noastră: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia.

Lucruri asemănătoare spunem şi în legătură cu sărbătoarea Paştelui, devenită, în aceşti ultimi douăzeci de ani, o duminică oarecare, sărbătorită prin întreruperea lucrului numai pentru că Paştele cade totdeauna în zi de duminică, dar pentru care credincioşii n-au cel puţin o zi de răgaz, un răgaz al reculegerii, înaintea sărbătorii, şi un răgaz al reintegrării în tradiţie, după ziua propriu-zisă a sărbătorii.

Una din sărbătorile cele mai mari este şi sărbătoarea Maicii Domnului, din ziua de 15 august, cinstită de creştinii ortodocşi şi romano-catolici în mod deosebit, ca şi sărbătorile Naşterii (Crăciunul) şi Învierii Domnului lisus Hristos (Paştele) şi, la fel, precedată de câteva săptămâni de post.

Credincioşii Bisericii Ortodoxe Române ştiu că orice întrerupere a lucrului în instituţii, întreprinderi şi pe ogoare, ca urmare a sporirii numărului sărbătorilor, înseamnă o împuţinare a producţiei şi, deci, o micşorare a venitului naţional; dar ei sunt gata să asigure Ocârmuirea noastră de stat că, ceea ce s-ar putea pierde prin întreruperea lucrului în zilele de Crăciun şi de Paşti, poate fi înlocuit prin mai buna organizare a procesului de producţie şi prin elanul cu care o colectivitate umană, deplin mulţumită sufleteşte, ştie să se avânte în muncă, restabilind astfel echilibrul economiei naţionale.

Pentru sărbătoarea Crăciunului şi a Paştelui, credincioşii ar consimţi bucuros la reducerea sărbătorii Anului Nou şi zilei de l Mai la o singură zi.

Vă rugăm, deci, să binevoiţi a acorda norodului drept-credincios din ţara noastră putinţa de a sărbători, după datină, Crăciunul, Paştele şi Sfânta Maria Mare, trei sărbători mari ale întregii creştinătăţi, aşa cum fac creştinii de pretutindeni, chiar cei din ţările socialiste numite mai sus. Va fi acesta un act politic cu urmări fericite pentru psihologia maselor de credincioşi de la noi, care nu va păgubi cu nimic economia noastră naţională.

Primiţi, Vă rugăm, Domnule Preşedinte, încredinţarea sentimentelor noastre de aleasă consideraţiune.

(ss) Iustinian,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Textul a fost publicat inițial în „Dosarele istoriei”,  an VIII, nr. 9/2003.
Se va prelua cu precizarea sursei : Pelicanul din pustiu

Patriarhul Iustinian, o scurtă prezentare

Iustinian Marina a fost cel de-a treilea patriarh al BOR. S-a născut, la 22 februarie 1901, în Sueşti, jud. Vâlcea. A terminat Facultatea de Teologie din Bucureşti în anul 1929, după care a fost preot paroh şi învăţător în câteva localităţi din judeţul Vâlcea, tot în această perioadă (1923-1945) activând ca director al Seminarului Teologic din Râmnicu Vâlcea. În 1945, rămas văduv, a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor (1945-1947), fiind locţiitor de patriarh în februarie 1948. La 6 iunie 1948 a fost înscăunat ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al BOR, păstorind până la moarte, la 26 martie 1977. În cei 29 de ani de patriarhat a promovat şi a participat la o seamă de evenimente şi schimbări care au ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti. Prea Fericitul Iustinian Marina rămâne în istoria Bisericii noastre prin susţinutul său „apostolat social”, efort care a dinamizat viaţa socială a bisericii. A şi publicat 12 volume care cuprind toate pastoralele, cuvântările şi articolele sale, sub titlul semnificativ „Apostolat social” (Bucureşti, 1948-1976).