Arhive blog

Nu trageţi în Moş Gerilă! (pamflet de calibru înfundat)

Cine s-a jurat pe barba lui Moş Gerilă nu s-a asigurat îndeajuns. Moş Gerilă nu mai vine. Moş Gerilă s-a pierdut prin nămeţi ca Solomon prin cedrii Libanului. Guru al pionierilor de pretutindeni, Moş Gerilă e un titan care a răsturnat tirania Olimpului creştin amanetat de Moş Crăciun. Câte feţe rumene de şoimi ai patriei n-a strâns la pieptul lui de antihitlerist convins! Câte caractere n-a călit cu sărutul bărbii lui din vată de sticlă! Sub purpura lui anti-scame rănile din război zâmbesc fosforescent, cicatrizate. Ştie pe de rost cerul lui Gagarin, iar pe Laika a dresat-o să mănânce chiar şi troscot selenar. În sacul personal e vraişte ca în prima zi a lumii: o barbă de rezervă, un pumn de mentosane, o petardă chinezească şi un jurnal inter-galactic.

Anul acesta va poposi în satul Propăşirea. La căminul cultural intrarea este liberă şi forţată, construim la socialism şi pe timp de iarnă. O lună creponată, agăţată de tavan, se mişcă-n sensul curentului din sală. Pomul de Crăciun, convertit în brad muncitoresc cu becuri de baracă, tronează ca un Sputnik printre sateliţi. Fanfara raională verifică strident starea instrumentelor, oricum cei mici dorm regulamentar, pe dreapta, visând paraşutişti sovietici cu torturi în braţe. Cei mari se chinuie s-aprindă un chiştoc cu care vor puncta şuba vreunui chiabur. Colectivizaţi, ţăranii au învăţat din mers, ca la prăşit, lecţia chetei. Fiecare pune-n urnă cât îl lasă inima, deranjul Moşului trebuie musai răsplătit. Pe unii zelul i-a-mpins de şi-au extras din perne lână moale drept beteală, alţii şi-au ciuntit caii de cozi pentru concursul de buhaie. Profitând de coincidenţa onomastică, badea Culiţă, brigadier silvic, şi-a compus un imn de slavă, pe care intenţionează să-l dedice, din frunză, conducătorului suprem.

Triplu salt peste aşteptări! Moşul pluteşte peste zăpezi ca telefericul peste Carpaţii seculari. Căminul cultural se bucură din temelii, sabotorii tremură ca şcoala în faţa vaccinului. Moş Gerilă soseşte la volanul unui camion cu portocale verzi, parcat expert în maşinile primăriei. Pionierilor le bate inima ca vara trecută, în faţa Porţilor de Fier. Prohibiţie la pocnitori, restricţii la beculeţe, artificii atent supravegheate. Moşul debarcă greu de saci cu bunătăţi, este luat pe sus şi pus acolo unde-i este locul. Ia cuvântul, face o microfonie grozavă, stelele de hârtie cad de pe pereţi. A venit de prin nămeţi, la fetiţe şi băieţi. Tinerele vlăstare ale patriei raportează cu zel suta de poezii la hectar, dintre care, bineînţeles, nu se vor recita decât trei, aceleaşi. Bravoo, dragii moşului! Se trece ritualic la etapa pupături. Moşul miroase tot a sâmburi de măr, alt lipici de barbă n-a găsit. Carierist de profesie, el ştie că reuşita e un sac cât mai umplut, nu contează cu ce, va da vina pe cei de la poştă. Grămada cere vârf. Pionierii au tăbărât, dezorganizat, ca în excursiile la Muzeul Antipa, pe muntele fericirilor lor din turtă dulce.

Educatoarele glorifică cultura de soia, după perdea, cu Moşul, la o ţigară imperialistă. Bătrânelul e atât de simpatic, câte n-a păţit la viaţa lui de fochist pechinez, care n-ajungea defel la maneta de urgenţă… Se supune benevol criticii tovărăşeşti pe care i-o face, cu aplomb constructiv, directoarea grădiniţei. Şarja de artilerie vine, însă, din partea trimisului special al revistei „Cutezătorii”.

Moşul îşi scoate, în sfârşit, dopurile de Cotnari din urechi. Tovarăşa pionier gândeşte cu intonaţie, dar emite şters, ca pe podium. Îi impută tovarăşului Moş o anume lipsă de motivare în datoria lui cetăţenească: „statica e evidentă, rămâne de demonstrat dinamica, tovarăşe!”.

Moşul se plânge de şale, de gută şi de reumatism, dobândit la Malmaison, în tinereţea lui ilegalistă. Puştoaica e îmbrobodită repede, oficialităţile pregătesc elementul surpriză. Cortina se dă-n lături şi un pluton de mandoline execută stângaci un imn primului Gerilă, tovarăşul Karl Marx. Sala-ncremeneşte, ca la minutul de reculegere: Moş Gerilă, cu chef, intră peste figuranţi şi cântă Marseilleza în chiuituri de iodler, cum o învăţase în Tatra la întoarcerea armelor. Prim-secretarul se apropie sfios, şi, aplecat, cu mâna pe cravată şi cu zâmbet activist, îi şopteşte ceva Moşului.

Moşul e foc şi pară, vrea să se răzbune ca-n desenele cu Rahan, dar nu poate. Scripcarii se opresc din cântec, sala e-n picioare. Nimeni nu ştie ce l-a făcut pe moş să pufăie ca un samovar. Provocând o nouă microfonie, bătrânelul se plânge-n difuzoare: „Ruşine, tovarăşi, ruşine! N-aş fi crezut că aici, la Propăşirea, voi avea parte de o aşa păţanie. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înăuntrul meu. Mă voi plânge la centru, aţi jignit memoria revoluţionarilor francezi! Marseilleza, dacă este într-o limbă imperialistă, nu înseamnă că ne este şi potrivnică. Unde sunt orele de Istoria Partidului Comunist? Se vede bine că ori a fost o glumă de prost gust, ori, tovarăşi, şi aceasta o spun cu tristeţe, la Propăşirea nu s-a făcut destulă instruire. Plec de pe aceste meleaguri cu nădejdea că veţi înţelege mustrarea mea frăţească. Pace şi prosperitate!”.

Părăsind urgent adunarea, Moş Gerilă îşi ridică stăreţeşte poalele şi suie treptele camionului, pierzându-se spre oraş, cu tot cu portocalele lui verzi, nebasculate. Propăşirea rămânea cu mâinile-n jos, adunată pe uliţă, cu ochii după stopurile mici ale camionului, care se pierd în noapte. Deasupra, cerul înstelat îşi contabilizează atent avioanele şi sateliţii. Numai printr-o spărtură a lui, îndepărtată, îngerii coboară în divizii pentru a sărbători minunea din Betleem.

[P] Cărțile pe care le cauți!

Octavian Dărmănescu

Se va prelua cu precizarea sursei : Pelicanul din pustiu

 

Anunțuri

Halloween. Cântece de petrecanie [pamflet]

Snobismul românesc pictează iar la zebre. Deunăzi întindea o nouă trecere de pietoni peste aşteptările unora. Dacă religia se exporta cel mai bine cu vasele antice de comerţ, astăzi comerţul face religia. Şi aceasta chiar la el acasă, adică pe vapor. Căpitanul de husari Harry Potteră îşi debarcă discret poteraşii. Îi va trimite ca spioni dezinteresaţi, bonomi şi cu pohtă de cash. El ştie că piatra filozofală e o abstracţiune. El ştie că prostia e singura găină cu ouă de aur. De aceea va stoarce aurul din buzunarele entuziaştilor trendului.

Bine aţi venit în ţepele lui Vodă, Primăria Bran şi Castelul Groazei vă oferă spaime romantice şi groaze la pachet! Cu samurul pe spate şi cu mustăţile unse, Ţepeş-Vodă taie vârtos, din parcare, bilete pelerinilor adrenalinei. Ei au plătit, deci pretind. Aşa că vor avea un Halloween rustic. Asociat cu Bram Stocker, Vodă are parte de câştig bun din comerţul cu acadele cap-de-mort, în expansiune la porţile Valahiei. Expert în sabotaje rutiere, Măria-sa-mpânzeşte ţinuturile cu-ardei scopiţi de rod şi-umpluţi cu praf de puşcă. La noapte vrăjmaşul va da buzna sau, cum îi place-a spune, năvală. Boiarii, fani ai dovleacului copt, jubilează. La fel şi norodul spărgător de seminţe rotunde ca galbenii din pungă. Astă seară omul care-aduce bezna va intra-n cetate.

Vodă a pus străji cu usturoi la grindă, morţii au fost unşi cu alifie anti-înviere. Divanul s-a înghesuit în sobele înalte de la curte şi-şi rumegă încetişor giubeaua. Fura-se-va părintele bostanilor din lumea-ntreagă? Rămâne-vor veliţii făr’ de-arginţi curaţi şi Vodă fără de paftale? Ascuns sub şapte lacăte, Marele Dovleac doarme un somn galben şi dulce-amărui. Valahii ţin la el ca la sarică, exportul de astfel de bostani e pâinea lor şi-a pruncilor ce-i udă. Neamurile toate se dau în vânt după bostanul valah, zice-se că-l alungă pe ducă-se pe pustii şi mai departe.

Plocon balaurului. Vodă, ca în fiecare an, are diplomaţia să nu se bată-aiurea. Monopolul dovlecesc va rămâne la el, turmele de ţigăi, de robi şi de roabe vor rămâne la vrăjmaş. Proptiţi în sâneţe, bravii noştri paznici cu gust pentru bătaie rămân proşti în faţa luminăţiei tronului. Omul care-aduce bezna iar le-a scăpat, ajunge-l-ar opt criveţe şi-un ger de Bobotează! Apuca-l-ar urâtul la drum de noapte, umfla-s-ar cât foalele fierarului! Roi-i-ar viespile hoitul lui de dihanie prefăcută-n om.

Vodă a decretat veselie generală, norodul să se desfete cu dovleci vârâţi în sobă. Zdrobitu-s-au puterile răului, fantomele-au fost puse la-ndreptat cuie de raclă. Vodă e necruţător cu duşmanii pungii lui. Pe moroii iute-scăpători din humă i-a pus binişor la răcoare – lălăi-vor veşnica cu gurile pline de propria colivă. Vajnic dedaţi la sânge fecioresc, vampirii pusu-s-au la proţap, şi fost-au straşnic botezaţi cu mujdei. Stafiile, hoaţele ne-ndemânatice-ale Marelui Dovleac, fost-au dezbrăcate de cearşafurile lor şi trimisu-s-au pe miriştea lui Iosafat, în pământul oaselor albe. Imobilizaţi pe năsălii, godacii fripţi apasă greu masa lui Vodă. Colinde de Halloween şi vinuri de viaţă lungă, măsline umplute cu sâmburi de măslină şi peşti mucenicind pe jerăgai. Potop de s-ar stârni şi acest praznic furtunos nu fi-va turburat.

Stele cu coadă şi cai verzi pe câmpiile albe ale lunii. E vreme de dat în bobi şi de speriat megieşii paşnici. Prăsiţi în fântâni rele, vârcolacii fi-vor puşi să bea cu şpriţ cenuşa trupului. Liliacul, rudă cu-ntunericul, va fi-mbiat cu lavandă, prins, decapitat şi lansat în Cosmos întru a lui cucerire. Harry Poterră s-a fript, pe valah nu-l înşeli cu una, cu două. Va încerca într-alt timp, dar tot aici, la nepoţii naivi ai acestor ţărani încăpăţânaţi şi ironici. Ei ştiu o frecţie logică la un cap de lemn: nu poţi alunga urâtul tot prin urât. Cuiul nu scoate alt cui decât în bricolaj. Nu-l poţi alunga pe dracul cu masca lui pe faţă şi nici nu-l poţi îmbuna cu poale-n brâu. Iar dacă-n cărţile cu buchi urâtului i se spune frumos, atunci urâtu-acestui praznic n-are nimic vrednic de privit.

Bezna din bocanci ni s-a urcat la cap. Unii mai trag nădejde-n forţa maternală de la Apaca. Aceia încă visează aerisirea acestui neam sortit să-şi câştige luciditatea numai la Loto. Şi aceasta numai de Apocalips. Apocalips când se va da pe faţă şi faptul că Marele Dovleac era, de fapt, capul fără ochi al gânditorului de la Hamagia, obosit de-atâta cogitaţie.

[P] Cărțile pe care le cauți!

Octavian Dărmănescu

Textul a apărut inițial în revista OrthoGraffiti, nr. 1 / noiembrie 2008, editor Laurențiu Dumitru.

Se va prelua cu precizarea sursei : Pelicanul din pustiu