Arhive blog

Simboluri şi semnificaţii în videoclipul melodiei „Where’s the Revolution” (Depeche Mode)

Simboluri şi semnificaţii în videoclipul melodiei
„Where’s the Revolution” (Depeche Mode)

de Antonio Boloţ

Revoluţie spirituală, începută acum 2000 de ani de Mântuitorul Hristos, mereu mai buni decât răi, nu revoluţie neomarxistă!

Piesa muzicală Where’s the Revolution este de pe albumul intitulat Spirit, pe care trupa Depeche Mode l-a lansat oficial în data de 17 martie 2017. Regizorul videoclipului e olandezul Anton Corbijn, un „tătic” în domeniu, creator al unor filme de succes.

Videoclipul pe care îl vom analiza în continuare este realizat aproape în întregime alb-negru, aspect ce conferă mesajului transmis o notă gravă, o aură de apriorică clasicitate, dar şi suport pentru ca muzica să poată fi inteligent „gustată” cu ajutorul imaginilor.

Artiştii cu bărbi lungi, care apar la începutul şi la sfârşitul videoclipului, sunt imaginea stereotipă a corifeilor comunismului-ateist Lenin, Stalin şi Marx, cei care au împins lumea precum o ladă de gunoi spre distrugere.



La minutul 1:11, dar şi în alte câteva cadre, se observă pe zid crucifixul în dreapta lui Dave, sus, adică sub o fereastră, loc prin care intră lumina în întunericul gol al clădirii ce seamănă cu un siloz comunist părăginit. Reflectarea falimentului comunismului pe care încă mai încearcă unii să îl reînvie sub alte înfăţişări prin „revoluţii” (de fapt manipulări prin care omului i se confiscă libertatea) roşii sau de diferite culori curcubeice… De aceea Dave Gahan zice ironic şi hotărât în refren, fără să-i mai întrebe pe militanţi,
Where’s the Revolution


Dave Gahan se prezintă cu mâinile întinse, imitând ipostaza Mântuitorului Iisus Hristos răstignit pe cruce, transmiţând astfel un mesaj creştin. Există două căi pe care le putem urma în viaţă, cea a asumării crucii, a vieţii şi a învăţăturii Mântuitorului, cale ce redă omului reala libertate şi demnitatea de persoană cu suflet veşnic, şi calea revoluţiilor şi a ideologiilor seculare de tot felul, care manipulează mulţimile, depersonalizând omul şi folosindu-l, exploatându-l precum un animal de către societatea comunistă sau consumeristă, două feţe ale aceleiaşi perspective materialiste asupra vieţii. Omul devine un obiect la îndemâna păpuşarilor din umbră care-l transformă, degradându-l, din cineva în ceva de unică folosinţă.

Grupul de bărbaţi îmbrăcaţi la fel, purtând bască proletară şi defilând milităreşte la începutul clipului, apoi având o coregrafie ce schiţează un joc al dezordinii organizate, am putea să-l interpretăm ca făcând referire la anii cruzi, sângeroşi ai bolşevismului în Rusia şi în Europa de Est. Un timp istoric caracterizat prin teroare, foame şi oameni ucişi pentru că refuzau ateismul, nedorind să se lepede de valorile tradiţionale creştine.

Spre deosebire de această perioadă a „virilităţii” criminale, a dogmatismului absurd, grupul de femei cu steaguri exprimă un alt tip de abordare a „revoluţiei”, de data aceasta în Occident, în lumea liberă de comunism. Însăşi vestimentaţia tinerelor cu chipiu şi veston spune multe despre noua propagandă. Faptul că sunt îmbrăcate sumar, indecent de la brâu în jos trimite la aşa-zisa „revoluţie sexuală”, la promovarea hedonismului „eliberator”, tot în scopul de a înrobi cumva oamenii, îndepărtându-i prin metode „soft” de biserică, de Dumnezeu şi de mântuire. O imagine a femeii în totală contradicţie cu felul cum este ea reprezentată, iconizată în biserică, – chipul evlavios şi cuviincios al femeilor sfinte ortodoxe. Se perverteşte imaginea curată, creştină a femeii-mamă, decăzând-o prin influenţa mass-media în starea de obiect-stimulator al plăcerilor neînfrânate. Să nu mai vorbim despre „corectitudinea politică” şi neomarxismul ce doresc să-şi întindă tentaculele peste tot prin susţinătorii lor, promovând nefirescul.

Deşi videoclipul este alb-negru, regizorul lasă totuşi să fie vizibilă de câteva ori o culoare, – roşul. Ea apare pe pânzele steagurilor purtate de femei, semn al ideologiei patimaşe comuniste, al idolatriei, al nebuniei şi al aprinderii iraţionale a dictatorilor exterminatori, dar aceeaşi culoare se mai află şi pe sacoul lui Dave Gahan. Roşul ciclamen capătă aici un alt sens, fiind acompaniat discret de crucea aşezată pe perete. Haina roşie este un simbol arhetipal, amintind de haina cu care a fost acoperit Mântuitorul Hristos, în semn de batjocură, în timpul pătimirilor, şi pentru care ostaşii romani au aruncat sorţi. În definitiv, roşul mai poate semnifica sângele martirilor vărsat pentru apărarea şi mărturisirea adevăratei credinţe. Un îndemn la asumarea crucii şi a muceniciei, de orice fel ar fi ea.

Versurile „Who’s making your decisions? / You or your religion?” e firesc să provoace ridicări dezaprobatoare de sprânceană omului credincios, creştinului practicant. Nu putem concepe ca fiind un adevăr ceea ce prima strofă a melodiei sugerează, că omul e ţinut jos şi minţit deoarece în deciziile sale acceptă preceptele religioase. Într-un mod nediscriminator şi greşit autorii versurilor pun pe acelaşi plan credinţa religioasă a omului cu influenţele guvernului, ale ţărilor şi ale patriotarzilor în societate. Pentru noi Ortodoxia este religia libertăţii adevărate, a iubirii şi a unităţii, iar asumarea sa corect aduce doar bine, daruri nepreţuite de la Dumnezeu. „Dumnezeu este o libertate realizată, omul este o libertate pe cale de a se realiza, pe cale de a se împlini.” (Nikolai Berdiaev) Aşadar, ideea acestor versuri nu concordă cu simbolurile creştine din videoclip, pe care am încercat să le explicăm în prima parte a analizei noastre.

Pe de altă parte, în viziunea mea, aceleaşi versuri ar putea fi interpretate în răspăr (ca o critică a noilor forme de religie actuale de sorginte New Age), adică în sensul simbolurilor creştine identificate până acum în clip, deşi nu sunt sigur că aş fi pe placul textierilor. Chiar dacă Dave Gahan a cântat melodii ca Personal Jesus şi Policy of Truth, după ani botezându-se creştin-ortodox, nu trebuie să cădem în eroarea de a considera că trupa Depeche Mode este una religioasă. Pot fi găsite clipuri sau frânturi de versuri cu simbolistică creştină, sau care pot fi interpretate în acest registru, dar nu întotdeauna. Astfel că versurile primei strofe ne pot dezvălui tendinţa vremurilor actuale, când omul se autodivinizează, autoidolatrizându-se şi considerându-se măsura tuturor lucrurilor, arogându-şi dreptul, nu şi responsabilitatea, de a dispune de libertatea totală pe care i-o poate oferi viaţa destul de scurtă, totuşi. Cultul eului poate deveni propria religie, cu urmări nefaste pentru cel care uită de biserică şi de Dumnezeu.

Totul se încheie cu cei trei bărboşi care se descotorosesc de steaguri, trântindu-le jos, simbol al eşecului oricărei ideologii şi revoluţii fără de Dumnezeu. „Uită-te la ţările în care au avut loc revoluţii: a reuşit vreuna? Niciuna!”(1).

Notă:
(1). Ieromonahul Simeon Grigoriatul – Un interviu neconvenţional