Monthly Archives: martie 2017

„Marșul pentru viață” 2017 organizat în 280 de localități din România și Republica Moldova, pe 25 Martie, de Buna Vestire (harta interactivă)

În data de sâmbătă, 25 martie 2017, de Buna Vestire, va avea loc ediția a șaptea a Marșului pentru Viață. Manifestările se vor desfășura în 280 de localități: 135 din România și 145 din Republica Moldova. Vezi la link lista orașelor organizatoare.

Alătură-te şi tu Bisericii Ortodoxe Române şi Asociației „Studenți pentru viață” în lupta purtată împotriva avortului şi participă la Marşul pentru viaţă. Evenimentul, aflat sub tema Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine, se va desfăşura și pe străzile Capitalei, în data de 25 martie. În București, Marșul pentru viață se va desfășura pe traseul Parcul Unirii – Parcul Tineretului, începând cu ora 12.30, iar la finalul său va avea loc un concert de muzică ușoară.

Vezi în ce localitate poți participa anul acesta la evenimentele de susținere a vieții. Fiecare oraș implicat are un alt organizator, de aceea încercați să aflați via google sau întrebând pe cei implicați local în activitățile provita cine sunt organizatorii pentru a afla mai multe informații despre marș.

Potrivit învățăturii Bisericii, avortul este o crimă comisă împotriva unei fiinţe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Biserica Ortodoxă Română luptă împotriva acestui flagel al societății contemporane și îndeamnă să prețuim viața ca dar al lui Dumnezeu.

Participă şi tu! Arată că îţi pasă! Susține Viața!

Reclame

Simboluri şi semnificaţii în videoclipul melodiei „Where’s the Revolution” (Depeche Mode)

Simboluri şi semnificaţii în videoclipul melodiei
„Where’s the Revolution” (Depeche Mode)

de Antonio Boloţ

Revoluţie spirituală, începută acum 2000 de ani de Mântuitorul Hristos, mereu mai buni decât răi, nu revoluţie neomarxistă!

Piesa muzicală Where’s the Revolution este de pe albumul intitulat Spirit, pe care trupa Depeche Mode l-a lansat oficial în data de 17 martie 2017. Regizorul videoclipului e olandezul Anton Corbijn, un „tătic” în domeniu, creator al unor filme de succes.

Videoclipul pe care îl vom analiza în continuare este realizat aproape în întregime alb-negru, aspect ce conferă mesajului transmis o notă gravă, o aură de apriorică clasicitate, dar şi suport pentru ca muzica să poată fi inteligent „gustată” cu ajutorul imaginilor.

Artiştii cu bărbi lungi, care apar la începutul şi la sfârşitul videoclipului, sunt imaginea stereotipă a corifeilor comunismului-ateist Lenin, Stalin şi Marx, cei care au împins lumea precum o ladă de gunoi spre distrugere.



La minutul 1:11, dar şi în alte câteva cadre, se observă pe zid crucifixul în dreapta lui Dave, sus, adică sub o fereastră, loc prin care intră lumina în întunericul gol al clădirii ce seamănă cu un siloz comunist părăginit. Reflectarea falimentului comunismului pe care încă mai încearcă unii să îl reînvie sub alte înfăţişări prin „revoluţii” (de fapt manipulări prin care omului i se confiscă libertatea) roşii sau de diferite culori curcubeice… De aceea Dave Gahan zice ironic şi hotărât în refren, fără să-i mai întrebe pe militanţi,
Where’s the Revolution


Dave Gahan se prezintă cu mâinile întinse, imitând ipostaza Mântuitorului Iisus Hristos răstignit pe cruce, transmiţând astfel un mesaj creştin. Există două căi pe care le putem urma în viaţă, cea a asumării crucii, a vieţii şi a învăţăturii Mântuitorului, cale ce redă omului reala libertate şi demnitatea de persoană cu suflet veşnic, şi calea revoluţiilor şi a ideologiilor seculare de tot felul, care manipulează mulţimile, depersonalizând omul şi folosindu-l, exploatându-l precum un animal de către societatea comunistă sau consumeristă, două feţe ale aceleiaşi perspective materialiste asupra vieţii. Omul devine un obiect la îndemâna păpuşarilor din umbră care-l transformă, degradându-l, din cineva în ceva de unică folosinţă.

Grupul de bărbaţi îmbrăcaţi la fel, purtând bască proletară şi defilând milităreşte la începutul clipului, apoi având o coregrafie ce schiţează un joc al dezordinii organizate, am putea să-l interpretăm ca făcând referire la anii cruzi, sângeroşi ai bolşevismului în Rusia şi în Europa de Est. Un timp istoric caracterizat prin teroare, foame şi oameni ucişi pentru că refuzau ateismul, nedorind să se lepede de valorile tradiţionale creştine.

Spre deosebire de această perioadă a „virilităţii” criminale, a dogmatismului absurd, grupul de femei cu steaguri exprimă un alt tip de abordare a „revoluţiei”, de data aceasta în Occident, în lumea liberă de comunism. Însăşi vestimentaţia tinerelor cu chipiu şi veston spune multe despre noua propagandă. Faptul că sunt îmbrăcate sumar, indecent de la brâu în jos trimite la aşa-zisa „revoluţie sexuală”, la promovarea hedonismului „eliberator”, tot în scopul de a înrobi cumva oamenii, îndepărtându-i prin metode „soft” de biserică, de Dumnezeu şi de mântuire. O imagine a femeii în totală contradicţie cu felul cum este ea reprezentată, iconizată în biserică, – chipul evlavios şi cuviincios al femeilor sfinte ortodoxe. Se perverteşte imaginea curată, creştină a femeii-mamă, decăzând-o prin influenţa mass-media în starea de obiect-stimulator al plăcerilor neînfrânate. Să nu mai vorbim despre „corectitudinea politică” şi neomarxismul ce doresc să-şi întindă tentaculele peste tot prin susţinătorii lor, promovând nefirescul.

Deşi videoclipul este alb-negru, regizorul lasă totuşi să fie vizibilă de câteva ori o culoare, – roşul. Ea apare pe pânzele steagurilor purtate de femei, semn al ideologiei patimaşe comuniste, al idolatriei, al nebuniei şi al aprinderii iraţionale a dictatorilor exterminatori, dar aceeaşi culoare se mai află şi pe sacoul lui Dave Gahan. Roşul ciclamen capătă aici un alt sens, fiind acompaniat discret de crucea aşezată pe perete. Haina roşie este un simbol arhetipal, amintind de haina cu care a fost acoperit Mântuitorul Hristos, în semn de batjocură, în timpul pătimirilor, şi pentru care ostaşii romani au aruncat sorţi. În definitiv, roşul mai poate semnifica sângele martirilor vărsat pentru apărarea şi mărturisirea adevăratei credinţe. Un îndemn la asumarea crucii şi a muceniciei, de orice fel ar fi ea.

Versurile „Who’s making your decisions? / You or your religion?” e firesc să provoace ridicări dezaprobatoare de sprânceană omului credincios, creştinului practicant. Nu putem concepe ca fiind un adevăr ceea ce prima strofă a melodiei sugerează, că omul e ţinut jos şi minţit deoarece în deciziile sale acceptă preceptele religioase. Într-un mod nediscriminator şi greşit autorii versurilor pun pe acelaşi plan credinţa religioasă a omului cu influenţele guvernului, ale ţărilor şi ale patriotarzilor în societate. Pentru noi Ortodoxia este religia libertăţii adevărate, a iubirii şi a unităţii, iar asumarea sa corect aduce doar bine, daruri nepreţuite de la Dumnezeu. „Dumnezeu este o libertate realizată, omul este o libertate pe cale de a se realiza, pe cale de a se împlini.” (Nikolai Berdiaev) Aşadar, ideea acestor versuri nu concordă cu simbolurile creştine din videoclip, pe care am încercat să le explicăm în prima parte a analizei noastre.

Pe de altă parte, în viziunea mea, aceleaşi versuri ar putea fi interpretate în răspăr (ca o critică a noilor forme de religie actuale de sorginte New Age), adică în sensul simbolurilor creştine identificate până acum în clip, deşi nu sunt sigur că aş fi pe placul textierilor. Chiar dacă Dave Gahan a cântat melodii ca Personal Jesus şi Policy of Truth, după ani botezându-se creştin-ortodox, nu trebuie să cădem în eroarea de a considera că trupa Depeche Mode este una religioasă. Pot fi găsite clipuri sau frânturi de versuri cu simbolistică creştină, sau care pot fi interpretate în acest registru, dar nu întotdeauna. Astfel că versurile primei strofe ne pot dezvălui tendinţa vremurilor actuale, când omul se autodivinizează, autoidolatrizându-se şi considerându-se măsura tuturor lucrurilor, arogându-şi dreptul, nu şi responsabilitatea, de a dispune de libertatea totală pe care i-o poate oferi viaţa destul de scurtă, totuşi. Cultul eului poate deveni propria religie, cu urmări nefaste pentru cel care uită de biserică şi de Dumnezeu.

Totul se încheie cu cei trei bărboşi care se descotorosesc de steaguri, trântindu-le jos, simbol al eşecului oricărei ideologii şi revoluţii fără de Dumnezeu. „Uită-te la ţările în care au avut loc revoluţii: a reuşit vreuna? Niciuna!”(1).

Notă:
(1). Ieromonahul Simeon Grigoriatul – Un interviu neconvenţional

 

Ieromonahul Serafim (Rose): Marele Post, surghiunul nostru


Marele Post, surghiunul nostru
Ieromonahul Serafim (Rose)

„La râurile Vavilónului,
acolo am şezut şi am plâns,
când ne-am adus aminte de Sión.”

În aceste cuvinte ale psalmului Postului, noi, creştinii ortodocşi, Noul Israil, ne aducem aminte că sântem în surghiun, în exil. Pentru ortodocşii ruşi izgoniţi din Sfânta Rusie, psalmul are un înţeles anume; însă şi toţi creştinii ortodocşi care vieţuiesc în surghiunul lumii acesteia, tânjind întoarcerea la adevăratul nostru cămin, Cerul. Pentru noi, Marele Post este o perioadă de surghiun, rânduită pentru noi de Maica noastră, Biserica, spre a ţine proaspătă amintirea Sionului de care ne-am îndepărtat atâta. Ne merităm surghiunul şi avem mare nevoie de el, din pricina păcatelor noastre celor multe. Doar prin pedeapsa surghiunului, amintit în postul, rugăciunile şi pocăinţa acestei perioade, ne aducem aminte de Sionul nostru.

„De te voiu uita, Ierusalíme!”

Slăbiţi şi uitători, chiar şi în toiul Marelui Post trăim ca şi cum Ierusalimul nu ar exista pentru noi. Ne îndrăgostim de lume, Vavilonul nostru; ne lăsăm atraşi de plăcerile neînsemnate ale acestui „pământ strein” şi nu mai dăm atenţie slujbelor şi rânduielii Bisericii care ne amintesc de adevărata noastră casă. Mai rău, ne îndrăgostim de chiar cei care ne-au înrobit – căci păcatele noastre ne ţin în robie mai puternic decât vreun stăpân omenesc – şi slujindu-le lor, petrecem în nepăsare preţioasele zile ale Postului, când ar trebui să ne gătim a întâmpina răsăritul Noului Ierusalim – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Încă mai este vreme; trebuie să ne aducem aminte de adevărata noastră casă şi să plângem pentru păcatele care ne-au surghiunit departe de ea. Să primim cu inima cuvintele Sf. Ioan Scărarul: „Surghiunul este despărţirea de toate, pentru a ţine cugetul nedespărţit de Dumnezeu. Surghiunul iubeşte şi pricinuieşte pururea lacrămile”. Surghiuniţi din Rai, trebuie să devenim surghiuniţi ai acestei lumi, dacă nădăjduim să ne întoarcem. O putem face petrecând aceste zile în post, rugăciune, despărţire de lume, luând parte la slujbele Bisericii, cu lacrimi de pocăinţă, pregătindu-ne de Praznicul plin de bucurie care va sfârşi această vreme a surghiunului; şi, dând mărturie tuturor din acest „pământ strein” de amintirea noastră, a şi mai marelui Praznic ce va fi atunci când Domnul se va întoarce să aducă acasă norodul Său, către Noul Ierusalim, de la care nu va mai fi surghiun, căci este veşnic.

Traducere de Radu Hagiu

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Se va prelua cu precizarea sursei : Pelicanul din pustiu

Despre ateism. „Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe!”

Despre ateism. „Du-te acasă şi întreabă-te când ai avut nevoie pentru prima oară ca Dumnezeu să nu existe!”
Mitropolitul Antonie al Surojului

Uneori, omul devine necredincios pentru faptul ca acesta este unicul sau scut impotriva constiintei. Mi-a venit acum in minte povestirea unui preot foarte inteligent, fin si cultivat din Paris. Cindva a fost „ateu”, adica traia fara Dumnezeu si se considera prea elevat si inteligent pentru a-si permite sa gindeasca despre convertirea la credinta. A discutat mai apoi cu un preot. Preotul fiind de la tara, fara cine stie ce studii deosebite, care a emigrat din Rusia, dupa ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar doua lucruri: „In primul rind, Sasa, nu este chiar atit de important faptul ca tu nu crezi in Dumnezeu – Lui nu I se poate intimpla nimic de la asta, minunat insa este ca Dumnezeu crede in tine”. Si altul: „Tu, insa, Sasa, mergi acasa si gindeste-te, cind anume ai pierdut credinta, anume cind ai avut nevoie ca Dumnezeu sa nu existe?”

Sasa a venit acasa si se gindea; era nedumerit de o astfel de prezentare a problemei: se astepta la un discurs misionar sau la niste instructiuni pentru consultarea unor tratate, iar in loc – nu mai intelegea nimic. Si el, dupa cum spunea mai tirziu, a cautat cauzele mai intii in cunostintele primite la Facultatea de Teologie din Paris, apoi in perioada prerevolutionara de la Facultatea din Rusia, apoi altundeva si nicidecum nu putea gasi, pina a ajuns la timpul cind avea sase ani. Locuia intr-un oras din Rusia, era un baietel dragut, mergea la biserica in toata duminica si era considerat a fi un copil evlavios: intra, facea semnul crucii, se oprea in mijlocul bisericii, in fata, si se ruga lui Dumnezeu. In fiecare duminica primea un banut, pe care era dator sa-l puna in caciula cersetorului orb. Punea banutul si mergea la biserica cu sentimentul ca a savirsit o fapta buna, de dragoste, i-a acordat orbului atentie si poate sta acum linistit in fata lui Dumnezeu.

Odata, inaintea sarbatorilor de Craciun, plimbindu-se cu mama prin oras, a descoperit un magazin unde a vazut un minunat calut de lemn care costa sase banuti. A rugat-o pe mama sa i-l cumpere, ea l-a refuzat, iar el a venit acasa foarte trist. Duminica urmatoare, pe cind mergea la biserica, ajungind in fata cersetorului, s-a gindit ca, daca nu-i va da de sase ori acest banut, si-ar putea cumpara calutul. Zis si facut. A procedat astfel de patru ori, iar a cincea oara s-a gindit: daca ar fi sa iau de la el un banut, atunci voi cumpara cu doua saptamini mai devreme calutul. Si a furat de la orb banutul. Dupa care, intrind in biserica a simtit ca nu poate sta in fata: daca Dumnezeu il va observa? S-a dus si s-a ascuns intr-un colt al bisericii. Dadaca a venit cu el acasa si a povestit totul parintilor acestuia, care au fost profund uimiti: pina acum era mic, statea in fata lui Dumnezeu, iar acum s-a adincit in sine, viata lui in Dumnezeu a devenit mai interiorizata, el cauta un loc ascuns unde ar putea in tacere si contemplare sa fie cu Dumnezeu (era o mamica destul de optimista!).

Iar Sasa simtea ca situatia se inrautateste si ca trebuie sa se ascunda de Dumnezeu. Si iata ca de la universitate a venit fratele sau mai mare, incarcat de cunostinte ateiste, care s-a apucat sa-i demonstreze ca, de fapt, Dumnezeu nu exista. Si Sasa mi-a spus: m-am agatat de aceasta idee. Daca nu este Dumnezeu, atunci nu are importanta daca am furat banutul si n-am pus in caciula acei cinci. Acesta a fost inceputul „ateismului” sau: invatatura despre faptul ca Dumnezeu nu exista copilul a primit-o ca pe un colac salvator importiva propriilor mustrari de constiinta.

Traducere din ruseste de Ludmila Tudos
Sursa: opinii.tk / 2006

[P] Pelerinaje la Muntele Athos

Se va prelua cu precizarea sursei : Pelicanul din pustiu