Mărturia unui creștin ortodox care a cunoscut mormonismul

mormons500375

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, câţiva tineri care-şi ziceau „elderi” (adică bătrâni, înţelepţi) care au venit la noi în ţară să ne creştineze. Mare le-a fost mirarea când au văzut că deţinem o importantă cultură, avem case frumoase, biserici şi ne rugăm la Dumnezeu de două mii de ani. Au întâlnit oameni simpli care le ştiau limba, citau din Biblie mai abitir ca ei şi cunoşteau mai multe despre S.U.A. decât ei înşişi. De unde au venit nu li s-a spus nimic despre Ortodoxie. Au fost trimişi aici de „proorocul” Gordon B. Hincley (despre care mi-au şoptit că fără a lui îngăduinţă nimeni nu s-ar putea mântui) pentru a ne învăţa despre Iisus Hristos. Iată o sumară caracterizare a doctrinei promovate de „furnicuţele mormone” (le zic aşa pentru că umblă cât e ziua de lungă doar or îmbrobodi vreun ortodox mai slab în credenţă):

1. Diavolul şi Iisus au fost la început fraţi, ambii născuţi de Dumnezeu. Ştiam şi noi asta de la vecinii noştri care erau adepţi ai bogomilismului, deşi, cu sinceritate, spunem că nu împărtăşim ideea.

2. Iisus s-ar fi căsătorit cu Maria din Magdala şi cu Marta. De aici mormonii consideră ca fiind bineplăcută lui Dumnezeu poligamia. Iată o lege a sectei de care nu s-ar ruşina nici musulmanii. De fapt, în viziunea mormonilor, şi îngerii se împerechează în Ceruri, oamenii fiind rodul dragostei nenumăratelor duhuri cereşti.

3. Dumnezeu Însuşi ar fi fost la început om. Dacă o asemenea idee are vreo logică judecaţi dumneavoastră. Ca să nu mai vorbim de conţinut spiritual.

4. Nimeni nu se poate mântui dacă nu crede în „profetul” Joseph Smith jr., un tânăr care a trăi în sec. al XIX-lea şi care după ce s-a ocupat cu magia (zic ei albă!!) şi căutarea comorilor, a descoperit manuscrisele (nu le-a văzut nimeni!) lăsate de un învăţat necunoscut, Mormon.

5. Iisus Hristos, după Înviere, ar fi „călătorit” pe continentul american pentru a propovădui Evanghelia lamaniţilor (populaţie de la care se revendică mormonii).

6. Nici o religie nu e dreaptă în faţa Domnului în afara „Bisericii lui Isus Hristos a sfinţilor din zilele din urmă”. Singurii care se vor mântui sunt mormonii, iar noi ceilalţi vom arde în iad. Interesantă perspectivă şi plină de toleranţă! Biblia este un document perimat şi lipsit de valoare datorită unor traduceri inadecvate şi a unui „nou testament” lăsat lui Mormon. De aceea, ca să ne mântuim trebuie să citim „Cartea lui Mormon”, „Învăţături şi testamente” şi „Mărgăritare de mare preţ”.

7. Botezul morţilor. Este o practică care se revendică prin excelenţă din ritualurile magiei negre şi presupune botezarea prin procură a tuturor morţilor. Şi cum cinstit este ca şi ei să fie întrebaţi dacă vor, se organizează şedinţe de spiritism cu participarea „onorantă” a „profetului” şi a celor „12 apostoli”. De aici interesul de a realiza genealogia completă a fiecărui membru.

8. Fecioara Maria nu ar fi fost de fapt fecioară. Dumnezeu să-i ierte pentru rătăcirea lor!

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Este o experienţă „unică” să participaţi la un botez al unui nou membru al sectei. Închipuiţi-vă un tinerel îmbrăcat în costum alb, având o cravată de aceeaşi culoare, într-o piscină obişnuită (deci într-un loc în care au înotat unii toată ziua) care ţine de nas un amăgit speriat de „grozăvia” celor ce se întâmplă. Este cufundat cu totul în apă şi apoi…stupoare! Acela strigă în timp ce-şi suflă nasul: „Am simţit! Am simţit!” Ce o fi simţit, sincer, nu prea vreau să ştiu. Intrarea este gratuită, iar la plecare puteţi servi un pişcot şi un păhărel de suc ieftin.

În cadrul ritualului se întâlnesc o grămadă de motive de sorginte masonică, întreaga doctrină fiind o compilaţie de texte şi simboluri ale diferitelor grupări religioase. Muzica este „modernă”, acordurile variind de la motive rock la cele de gen rap.

Mormonii au zi liberă duminica, dar spre deosebire de popoarele ortodoxe care prăznuiesc Învierea Domnului, ei serbează…sabatul! La noi, duminica ne bucurăm de Înviere, deci nu postim, la mormoni însă e la mare preţ să o faci. Asta îmi aminteşte de liturghia neagră a sataniştilor, în care orice ritual se desfăşoară invers decât cel creştin.

Credincioşii mormoni donează 10% din veniturile anuale „profetului”. Nimeni nu are aprobare să intre în raiul mormon dacă nu este la zi cu cotizaţia. Acum înţelegeţi ce profitabil este să creezi o astfel de grupare religioasă? De neiertat este însă să te joci cu viaţa unor amărâţi, promiţând lucruri pe care ştii prea bine că nu le poţi realiza.

Odată amintit acest aspect ne apropiem de adevărata faţă a mormonilor. Un grup restrâns de indivizi care strâng bani pe spinarea unor oameni dezorientaţi care încearcă să-l găsească pe Dumnezeu în această „biserică”.

În sectă este la mare preţ să ai viziuni ale celor viitoare, să vorbeşti în limbi, toate fiind privite ca daruri ale duhului. Totuşi, învăţătura ortodoxă ne sfătuieşte să nu dăm crezare aşa de lesne oricărui vis sau vedenii, pentru că „diavolul se poate transforma în înger de lumină pentru a ne amăgi” (a se vedea „Patericul”). Au fost oameni sfinţi, care trăiau în curăţie, şi n-au primit visele prevestitoare considerând că sunt nevrednici de a le primi. Smerenia este o noţiune care nu există în dicţionarul mormonilor…

Un lucru e sigur: atunci când Binecredinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt ridica biserici, mormonii erau doar „un proiect pe masa de lucru a diavolului”. Să sperăm că ai noştri credincioşi vor înţelege deşertăciunea acestei secte şi o vor ocoli.

[P] Cărțile Ortodoxe pe care le cauți!

Dar cine vine la „adunarea de împărtăşanie”?

1. Oportuniştii. Oamenii care socotesc că astfel vor obţine mai repede o viză pentru S.U.A. Am o veste proastă pentru aceştia: „Elderii” nu se prea grăbesc să acorde astfel de facilităţi.

2. Oamenii cu situaţie materială dificilă. Ştiu un bărbat care având şase copii şi împins de nevastă (asta-mi aminteşte de Iov) s-a botezat mormon. A primit 50 $. Grozav ajutor. Dar acum trebuie să plătească zeciuiala. Bună afacere, nu?

3. Oamenii rătăciţi, care îl caută pe Dumnezeu acolo unde nu este asemenea „fiului risipitor” din parabola biblică. Sunt persoane care au la activ câte patru botezuri, la diferite secte. Cred că unul tot o fi bun şi poate se vor mântui. Petre Ţuţea spunea: „…mai multe adevăruri – nici un adevăr”.

4. Intelectualii. Aceştia vin din curiozitate şi apoi regretă timpul pierdut. Vă asigur că nu veţi avea parte de conversaţii inteligente şi nici de „adâncimi ale trăirii religioase”. După ce am ieşit de la „adunarea de împărtăşanie” – deh!, bunul simţ românesc m-a împiedicat să plec în timpul „slujbei” – am simţit nevoia să mă duc într-o biserică ortodoxă să mă rog. Atâta linişte şi pace. Mi-am zis: cât de rătăcit am fost ca să caut în afară ceea ce deja am aici, în ţara mea, în Biserica mea. M-am săturat de roşcove şi am ajuns acasă, unde tatăl „a înjunghiat viţelul cel îngrăşat” pentru că „pierdut am fost şi m-am aflat”…

De atunci mă rog în fiecare seară pentru misionarii mormoni, gândindu-mă că poate Bunul Dumnezeu le-a călăuzit paşii pe meleaguri ortodoxe pentru a-i îndrepta. Am scris toate acestea pentru a nu păţi şi alţii ca mine şi în speranţa că timpul pe care l-aţi fi folosit mergând la „slujba” lor îl veţi petrece cu folos duhovnicesc.

Acest cuvânt a fost scris de către un tânăr creştin ortodox care a cunoscut mormonismul; materialul a fost preluat de pe un forum ortodox, în urmă cu mai mulţi ani.

Se va prelua cu precizarea sursei : Pelicanul din pustiu

Anunțuri

Posted on 5 Ianuarie 2017, in Restituiri and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: